Cel mai amplu proiect autohton de reconversie urbană al companiei
IULIUS, o investiție de anvergură estimată la 800 milioane de euro, ce va
converti un teren de 38 de hectare al Oil Terminal într-un spațiu destinat
comunității și cu impact în dezvoltarea orașului Constanța, începe să prindă
rădăcini. Pentru viitorul proiect s-a amenajat, în comuna Lazu, o pepinieră -
prima din Dobrogea - ce găzduiește deja 1.100 arbori maturi aduși din Italia, care
vor fi transplantați în parcul ce va fi creat de la zero în cadrul acestui
demers. Arborii au fost plantați pentru aclimatizare încă din iarnă, iar „spectacolul”
verde din pepinieră poate fi văzut aici.
- Publicitate -

Proiectul
companiei IULIUS, ce va fi dezvoltat pe un teren de 38 de hectare al Oil
Terminal, inactiv de peste 10 ani și care a fost folosit pentru spații de
depozitare a produselor petroliere, își propune să integreze fosta zonă
industrială, inaccesibilă publicului, ca parte activă a orașului Constanța. Centrat
pe infuzia de spații verzi ample și experiențe urbane variate, acesta va fi un
spațiu accesibil constănțenilor și turiștilor și va include facilități necesare
vieții moderne, fiind dezvoltat pe modelul ansamblurilor mixed-use Palas Iași
și Iulius Town Timișoara, care
au un impact economic și social puternic asupra comunităților din aceste
zone. Conceptul este realizat de biroul internațional de arhitectură Foster +
Partners, iar informații despre viziunea propusă pentru proiect sunt
disponibile pe
www.constanta365.ro. Platforma este și un canal
prin intermediul căruia constănțenii își pot exprima părerea și așteptările de
la acest demers de reconversie și revitalizare urbană.

În
acest context, IULIUS a amenajat prima pepinieră dendrologică privată din
Dobrogea, în comuna Lazu, unde primii 1.100 de arbori maturi au ajuns deja din
Italia și au fost plantați pentru aclimatizare. Desfășurată pe o suprafață de 8
hectare, pepiniera se va dezvolta în două etape. Astfel, în primul stadiu,
găzduiește 1.100 de arbori maturi, iar în cel de al doilea va ajunge până la
2.000 de copaci, cum ar fi: castani, platani, arborele lalea, de gumă, de fier,
de mătase, magnolii, cireși și salcâmi japonezi, pruni roșii, cedri și chiparos
de baltă. Sunt arbori maturi, cu dimensiuni impresionante, ale căror
circumferințe vor fi cuprinse între 80 și 120 cm, iar înălțimile ajung până la
12 metri, astfel încât beneficiile viitoarei grădini să poată fi comparabile cu
cele ale unor parcuri cu o durată de viață deja îndelungată. Întregul proces de
alegere a copacilor și plantare este monitorizat de peisagiști italieni și
români.

Arborii
în proces de aclimatizare au fost plantați după o tehnică ce permite
transplantarea în orice anotimp (air pot), fiind prevăzuți cu sistem de
irigații automatizat și beneficiază de tratamente fitosanitare, fertilizări și
tăieri de întreținere.
Viziunea IULIUS pentru Constanța
Proiecul
pe care IULIUS îl propune pentru Constanța vizează realizarea unui ansamblu
urbanistic integrat, de tipul „oraș în oraș”, cu funcțiuni complementare, care
vor contribui la transformarea zonei într-un pol de creștere regională,
economică, socială și turistică:
·
parc
și grădină botanică
– amenajate cu sute de arbori maturi, care să ofere un cadru verde, beneficii
pentru mediu și să devină un hub al comunității;
·
culturale
și educaționale
- care să susțină inițiativele locale, dezvoltarea mediului universitar și să
diversifice oferta pentru petrecerea timpului liber;
·
retail – cu un mix complet de
servicii, branduri, facilități care să susțină mediul antreprenorial local și
să răspundă cerințelor comunității;
·
funcțiuni
și servicii de utilitate publică;
·
entertainment
și edutainment
– cu noi concepte, în premieră regională și chiar națională, care să susțină
atractivitatea orașului ca destinație turistică tot anul, dar și să ofere
locuitorilor oportunități noi de distracție în oraș;
·
facilități
sportive și de recreere;
·
office - pentru atragerea unor
companii din domenii cu valoare adăugată și diversificarea oportunităților de
carieră pentru tineri, cu scopul retenției resursei umane.
Mai
multe detalii despre proiectul IULIUS propus pentru un oraș activ tot timpul
anului pot fi descoperite pe
www.constanta365.ro.
Despre IULIUS
Compania IULIUS este
dezvoltator și operator speclizat în ample proiecte mixed-use de regenerare
urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani în real estate și cu o
prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și
Suceava. Până în prezent, IULIUS a dezvoltat grădini urbane de amploare în
proiectele mixte din Iași, Timișoara și Cluj-Napoca, însă spațiile verzi și
copacii sunt prezenți inclusiv în proiectele de dimensiuni mai mici. În total,
14 hectare de grădini urbane, amenajate cu peste 80.000 de copaci și arbuști,
însumând investiții ce depășesc 18 milioane de euro. De asemenea, o pepinieră
cu peste 700 de arbori este pregătită și la Cluj-Napoca, pentru viitorul
proiect
RIVUS.
Grădinile IULIUS sunt
spații care aduc natura printre oameni și care au devenit zone de
atractivitate, pentru că aici se îmbină relaxarea cu numeroase evenimente în
aer liber, accesibile tuturor: concerte, festivaluri, competiții sportive,
proiecții cinematografice, spectacole de teatru, târguri și multe altele.