Poșta Română a lansat, la începutul acestei luni, o licitație publică de 27,5 milioane de lei pentru achiziționarea a trei sisteme moderne de sortare a coletelor. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, acestea vor ajunge în hub-urile din Constanța, Ploiești și Craiova și vor ajuta angajaţii să proceseze până la 7.000 de colete pe oră. „Cu noile echipamente, vom reuși să livrăm mai repede și mai eficient. Noile sisteme vor putea procesa colete cu greutăți între două și 30 de kilograme. Centrul de la Constanța va avea un sistem de sortare cu o sută de ieșiri și o capacitate de 7.000 colete pe oră. De asemenea, la Ploiești vor putea fi procesate 3.000 colete pe oră, în timp ce la Craiova va exista un sistem cu o capacitate la fel de mare precum cel instalat la Constanța", au precizat reprentanţii Poştei.
- Publicitate -