Primul tren electric Alstom Coradia cumpărat de România
de la compania franceză a intrat în teste de anduranță, a anunțat secretarul de
stat în Transporturi Ionuț Cristian Săvoiu. Acesta este primul tren electric
nou achiziționat de statul român în ultimii 20 de ani. Trenul urmează să stea
în teste timp de 10 zile, așa că ar putea fi dat în circulație în jur de 19-20
noiembrie. Acesta este primul tren din cele 37 de unități de lung parcurs care
urmează să fie livrate de Alstom și să intre în circulație pe parcursul anilor
2024 și 2025.
- Publicitate -
„Astăzi (sâmbătă, 9
noiembrie – n.r.), a avut loc prima zi de teste de anduranță pentru primul tren
livrat de Alstom, care urmează să fie introdus în circulație cu călători.
Trenul a parcurs cu succes și în grafic traseul dintre București și Brașov,
marcând un moment istoric pentru modernizarea infrastructurii feroviare din
România. În cadrul testelor, trenul va acoperi aproximativ 700 km pe zi, timp
de 10 zile consecutive, completând astfel cei 10.000 km de teste de anduranță,
conform contractului de servicii feroviare de transport călători. Vestea vine
din partea ARF – Autoritatea pentru Reformă Feroviară în colaborare cu
Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România", a transmis secretarul de stat Săvoiu.
Primul tren Alstom Coradia urmează să circule pe ruta de
circulaţie Bucureşti Nord-Ploieşti Vest-staţiunile de pe Valea Prahovei-Braşov.
Ulterior, în prima parte a anului 2025, pe măsură ce
restul de 11 trenuri vor intra în parcul ARF şi predate spre operare CFR
Călători în acest contract de servicii publice, trenurile electrice RE-IR1
Alstom Coradia vor circula pe toate rutele din contract: Bucureşti – Constanţa;
Bucureşti – Craiova; Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sighişoara – Alba Iulia –
Deva – Arad – Timişoara; Bucureşti – Craiova – Drobeta Turnu Severin –
Timişoara – Arad; Bucureşti – Craiova – Târgu Jiu – Deva.