Sâmbătă, 06 Iunie 2026

La Spitalul Medgidia, aparatura ultraperformantă își așteaptă medicii

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 20 Martie 2025 730 2 min citire
Instalat în funcţia de director interimar al Spitalului Municipal Medgidia în urmă cu aproximativ două luni, dr. Fenzi Sevdan şi-a propus să îmbunătăţească, în primul rând, calitatea serviciilor medicale şi să atragă cât mai mulţi pacienţi. Unitatea sanitară va avea şi o Urgenţă nouă, întrucât cea în care personalul medical îşi desfăşoară acum activitatea este neadecvată în raport cu cerinţele actuale. Între timp, Serviciul de Anatomie Patologică, dar şi alte spaţii vor fi modernizate.
După încheierea pandemiei de Covid-19, Spitalul Municipal Medgidia s-a confruntat cu o situaţie mai neplăcută: a scăzut foarte mult adresabilitatea, unii pacienţi începând să-l evite. Încet-încet, însă, bolnavii au început să se reîntoarcă, dar situaţia nu mai este la fel ca în anii anteriori. Toate acestea în condiţiile în care conducerea face eforturi să diversifice paleta de servicii oferite pacienților, să reabiliteze spaţiile existente şi să le pună la dispoziţie şi servicii noi, pe care nu le-au avut până acum.
Potrivit managerului spitalului, dr. Fenzi Sevdan, la acest moment, sunt în derulare mai multe proiecte pe fonduri europene. „Avem un corp nou de clădire, care se va concretiza cât de curând, la parter având Unitate de Primire a Urgenţelor, laborator de radiologie etc. Urgenţa va avea, ca urmare, săli de operaţie noi, atât pe partea de Ortopedie- Traumatologie, cât şi pe Chirurgie, ATI. În acelaşi timp, avem şi un proiect pe paleaţie, un corp nou de clădire, dotat ultramodern, care se va realiza în câţiva ani. Bineînţeles, vom avea nevoie de mai mult personal, odată ce vom avea noul corp de clădire. Deocamdată ne descurcăm, dar avem nevoie de asistente în plus, de brancardieri, de personal auxiliar. Ca în toate spitalele, este nevoie mereu de oameni. De exemplu, la Pediatrie asigurăm, în continuare, gărzile cu trei medici pensionari. Cea mai mare problemă o avem, însă, pe Cardiologie, unde nu avem niciun medic. Nu vine nimeni. Din cauza salarizării, majoritatea preferă să meargă în mediul privat, dar, pur şi simplu, nu le putem oferi mai mult. Din acest motiv, noi suntem într-o permanentă căutare. Suntem în discuţii cu multe persoane şi am avut numeroase promisiuni că vin şi apoi nu au mai venit. Este nevoie de o Urgenţă nouă, pentru că cea pe care o avem este neadecvată în raport cu cerinţele actuale, mai ales pe partea de circuite. Aparatură medicală performantă avem, dar suntem neconformi pe partea de spaţii, circuite ale pacienţilor, or, noi trebuie să respectăm nişte norme", a declarat directorul, pentru „Cuget liber”.
Managerul a precizat că şi Serviciul de Anatomie Patologică este prins într-un amplu proiect de modernizare. Reamintim că Morga Spitalului din Medgidia datează din 1965, dar nu a fost renovată niciodată, deşi laboratorul de anatomie patologică este acreditat RENAR. În plus, există încă tronsoane blocate, dar, cu sprijinul municipalităţii, şi aceste lucrări, aflate în desfăşurare, se vor încheia, la un moment dat. Astfel, unitatea sanitară va dispune, pe viitor, de mai multe locuri pentru bolnavi şi servicii în plus pentru ei.
Taguri
Articolul anterior Un TIR încărcat cu animale s-a răsturnat la ieșirea din Ovidiu
Articolul următor Primarul unei comune i-a aruncat gunoiul de grajd în poartă unui cetățean, după ce îl aruncase pe izlaz

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei