Vineri, 05 Iunie 2026

Lapoviță și ger, astăzi, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 12 Decembrie 2012 541 1 min citire
Lapoviță și ger, astăzi, la Constanța
Astăzi, la Constanța, cerul va fi variabil și peste zi vom avea ceva lapoviță. Vântul va sufla moderat, dinspre vest, iar maxima termică va atinge 3 grade Celsius. Noaptea va fi cer variabil, cu lună, vântul se va mai intensifica, iar termometrele vor indica minimum -6 grade Celsius. În restul țării, vremea va fi rece, izolat geroasă noaptea. Cerul va fi mai mult noros. Va ninge slab în vestul, centrul și nordul țării și local, îndeosebi în prima parte a zilei și în restul teritoriului. Vântul va sufla moderat, cu intensificări, mai ales ziua, în regiunile sudice și estice, precum și la munte. Temperaturile maxime se vor situa între -8 și 0 grade, mai ridicate pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între -14 și -4 grade. Spre sfârșitul intervalului, în zonele joase vor fi condiții de ceață asociată cu depunere de chiciură.
În următoarele zile, vremea se va răci, astfel încât temperaturile maxime vor scădea, în medie, de la 4 - 5 grade până spre -2 grade, iar cele minime nocturne, de la 2 grade la -10 grade. Începând din 15 decembrie și până în 23 decembrie, vremea va avea valori termice mai ridicate, apropiate de normalul termic al perioadei, cu maxime cuprinse, în medie, între 4 și 7 grade și minime între -2 și 3 grade Celsius. În intervalul 15 - 19 decembrie, va crește probabilitatea de precipitații mai ales sub formă de ploaie și lapoviță. 
Taguri
Articolul anterior Cartierul Tomis Nord, lipsit de apă caldă și căldură
Articolul următor Câte companii românești plănuiesc angajări în următoarele luni

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei