Astăzi, la sediul Loteriei Române s.a prezentat câștigătorul premiului de categoria întâi la tragerea Loto 6/49 din data de 11 februarie, premiu în valoare de 9.325.973,81 lei, adică în jur de două milioane de euro.
- Publicitate -
Posesorul biletului norocos este din Iași, are în jur de 60 de ani, joacă de mulți ani la Loto 6/49, însă ocazional. Acesta a recunoscut că din luna decembrie a început să joace frecvent, sperând că va câștiga în curând.
Pe biletul norocos a jucat trei variante simple, cea de-a treia variantă fiind cea câștigătoare. După cum a mărturisit, era cât pe ce să nu joace cea de-a treia variantă, iar cele șase numere au fost puse la întâmplare, așa cum i-au venit în minte.
Biletul norocos a fost jucat chiar în ziua in care au avut loc tragerile loto, a aflat însă că este norocosul câștigător abia a doua zi, pe seară. Cu banii câștigați dorește să înceapă o afacere și să-și ajute copiii.