Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Lecții de viață. Copiii au învățat cum să acorde primul ajutor în caz de înec

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 30 Iulie 2019 211 1 min citire
Lecții de viață. Copiii au învățat cum să acorde primul ajutor în caz de înec
Copiii de la Centrul de Plasament "Antonio" din Constanța au participat, zilele trecute, la o lecție deschisă privind tehnicile de prim ajutor în caz de înec. Potrivit reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, invitația a venit din partea salvatorilor, scafandrii și paramedici SMURD, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" și a avut loc pe plaja din Vama Veche. 
Conform scenariului, cât se poate de realist, un turist (rol interpretat de un scafandru profesionist) s-a aventurat prea mult în largul mării și este prins de curenții de fund. Scafandrii îl văd, făcând semne disperate și pleacă spre el cu barca. Doi scafandri sar în apă și reușesc să îl aducă la mal, unde este preluat de paramedicii SMURD. I se fac manevrele de resuscitare și, când presupusa victimă este stabilă, este urcată în șenilată și dusă la ambulanță.
Cu această ocazie, copiii au învățat cum se fac, în mod corect, respirația artificială și masajul cardiac, li s-au prezentat riscurile la care se expun atunci când se aventurează în valurile mării sau când nu țin cont de indicațiile salvamarilor. În plus, ei au aflat foarte multe informații despre profesiile de scafandru și paramedic, dar și despre mijloacele de intervenție pe care salvatorii le au la dispoziție.
Taguri
Articolul anterior Vreți să vedeți ce jucării aveau copiii în epoca romană? Mergeți la Muzeul de Istorie!
Articolul următor Ne pregătim de postul Adormirii Maicii Domnului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei