Vineri, 05 Iunie 2026

Ministrul Muncii, Sulfina Barbu: "Legea asistenței sociale trebuie aprobată în termen cât mai scurt"

de Cuget Liber Luni, 19 Septembrie 2011 394 < 1 min citire
"Legea asistenței sociale trebuie aprobată în termen cât mai scurt"
"Legea asistenței sociale trebuie aprobată într-un termen cât mai scurt", este de părere noul ministru al Muncii, Sulfina Barbu. Aceasta a anunțat deja că proiectul legislativ reprezintă una din prioritățile pe care le va avea în noua funcție.
"Avem o lege extrem de importantă, Legea asistenței sociale, care este în procedură parlamentară, este în Senat și trebuie să fie aprobată în Parlament
într-un termen cât mai scurt, fiind pe acordul cu Fondul Monetar Internațional. Avem bugetul de asistență socială care trebuie pregătit, pentru că în toamna aceasta să nu uităm că în Parlament și Legea bugetului de stat și Legea asigurărilor sociale trebuie să fie aprobate în limite corecte și este absolut obligatoriu ca aceste cheltuieli să fie eficientizate, astfel încât fiecare român să fie convins că banii aceștia merg acolo unde oamenii au nevoie", a afirmat Sulfina Barbu.
Dezbaterea Legii asistenței sociale a fost amânată, miercuri, 14 septembrie, de plenul Senatului, reprezentanții PSD și PNL fiind majoritari la votul prin care s-a propus scoaterea acestui proiect de pe ordinea de zi.
Taguri
Articolul anterior Ghetoul de la Abator
Articolul următor Fără apă caldă și apă rece în zona Casa de Cultură

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei