Duminică, 07 Iunie 2026

Licitația pentru reabilitarea podurilor de pe Autostrada Soarelui, reluată

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 29 Iulie 2020 261 < 1 min citire
Licitația pentru reabilitarea podurilor de pe Autostrada Soarelui, reluată
Sursa foto: Mobilitate
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat reluarea licitației pentru reabilitarea podurilor Fetești și Cernavodă. Drept pentru care, la începutul acestei săptămâni, a fost reluată procedura de achiziție publică privind "Realizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149 +680" și privind "Realizarea lucrărilor de reabilitare a podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600". Reamintim că procedurile au fost demarate, inițial, în noiembrie 2019, dar au fost suspendate la vremea respectivă.
În prezent, valoarea estimată a lucrărilor este de 26 milioane de euro, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 7 august.
"Cele două poduri în lungime de 2,6 kilometri, de la Borcea și Cernavodă, sunt o parte importantă a Coridorului IV Pan European care traversează România de la Vest la Est. Lucrările cu un grad ridicat de complexitate vor fi executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care aceste poduri nu au suferit niciun fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră", au transmis reprezentanții companiei.
Perioada de execuție a lucrărilor este de doi ani. 
Taguri
Articolul anterior Semnal de alarmă. Zeci de delfini eșuați, pe plajele de pe litoral
Articolul următor Mai multă verdeață pe bulevardul Mamaia. Au fost montate rulouri de gazon

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei