Seria de întâlniri a delegației Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) și Asociației Litoral - Delta Dunării (ALDD) cu touroperatori ruși s-a încheiat în cursul zilei de vineri, la Moscova. În urma acestor întâlniri, ALDD a anunțat că intenționează să lanseze un program special destinat pieței ruse.
- Publicitate -
Este vorba despre un program după modelul "Litoralul pentru toți", care va oferi turiștilor ruși prețuri foarte mici pentru cazare în hotelurile care vor intra în acest program, în lunile mai și septembrie, adică sub 10 euro pe noapte, de persoană, la hoteluri de patru stele. Astfel, hotelierii încearcă să fie mai competitivi decât piața Bulgariei și să motiveze turiștii ruși, buni consumatori de servicii turistice suplimentare, cum ar fi masă, tururi și excursii locale, cluburi, evenimente, shopping etc.
"Am propus programul «Litoralul pentru ruși», dar va exista și o versiune «Delta Dunării pentru ruși». În acest sens, săptămâna viitoare, Asociația Litoral - Delta Dunării va organiza o întâlnire cu hotelierii de pe litoral și din Delta Dunării. Vom iniția discuții cu companiile aeriene, pentru a susține o linie charter care să lege Rusia de litoralul românesc și Delta Dunării, ca alternativă pentru turiștii ruși care vizitează România, cu aterizare la Varna. Politica FAPT și ALDD în proiectul nostru «Descoperă România», inițiat la Moscova în această săptămână, este de a aborda centrele industriale rusești, regiuni cu un bazin demografic uriaș, către care trebuie să orientăm ofertele pentru vacanțe în România. În perioada următoare, vom purta discuții la Rostov, Kaluga, Tiumeni, Ekatrinburg, Novgorod, Sankt Petersburg, Celeabinsk, pentru a duce ofertele pentru litoral și Delta Dunării direct în aceste regiuni. De asemenea, s-a discutat și despre turismul balnear, Eforie Nord, Techirghiol și potențialul acestora, de stațiunea Mamaia pentru turișii VIP ruși, despre Delta Dunării și despre stațiunile montane", a declarat Corina Martin, președintele FAPT și ALDD.