Consumatorii din localitatea Castelu vor fi lipsiți de apă rece mâine, timp de 18 ore. Pentru executarea unor lucrări de remediere a unei avarii la magistrala de alimentare cu apă, cu diametrul de 1.200 mm, în zona localității Castelu, S.C. RAJA S.A. este nevoită să întrerupă furnizarea apei pe acest tronson, începând de marți seara, de la ora 22,00, și până miercuri, la ora 16,00. Vor fi afectați toți consumatorii din localitatea Castelu și cartierul Partizanul.
- Publicitate -
Conducta cu diametrul de 1.200 mm, ce asigură alimentarea cu apă a localității Cas-telu, va fi înlocuită pe un segment de aproximativ 30 metri. Totodată, pentru sectorizarea sistemului în zonă, vor fi montate și două vane.
"Ne cerem scuze față de abonații afectați de această oprire de apă și îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorilor care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați să-și asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada între-ruperii furnizării apei", explică purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea.