Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Localitatea Dumbrăveni şi municipiul Constanţa, fără curent electric

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 28 Septembrie 2022 254 < 1 min citire
Localitatea Dumbrăveni şi municipiul Constanţa, fără curent electric
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Ca urmare, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. „Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora", precizează reprezentanţii instituţiei.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
Joi, 29 septembrie, între orele 8:00 - 16:00, vor rămâne fără curent electric locuitorii municipiului Constanţa, cu domiciliul pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 251 A, blocurile Marcochim. Tot în oraş este afectată de aceste lucrări şi strada Calatis (tronsonul delimitat de la strada Marc Aureliu până la plajă). Întreruperile au loc între orele 9:30 - 17:30. De asemenea, în intervalul 9:00 - 17:00, nu va fi curent nici în localitatea Dumbrăveni, zona fostului CAP. 
Taguri
Articolul anterior Nava „River Adagio” a adus 129 de turiști americani în portul Constanța
Articolul următor Firma intră în faliment? Cine plătește indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei