Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Lovitură în instanță pentru angajații CT BUS. Ce au decis judecătorii

de Andreea ANDRONACHE Joi, 05 Februarie 2026 585 1 min citire
Lovitură în instanță pentru angajații CT BUS. Ce au decis judecătorii
Judecătorii Tribunalului Constanța au decis, la data de 4 februarie 2026, respingerea acțiunii formulate de mai mulți angajați ai CT BUS SA, care au solicitat anularea actului administrativ reprezentat de Hotărârea Consiliului Local nr. 478/10.12.2025, document prin care a fost aprobat Regulamentul de organizare și funcționare al societății.

Cererea angajaților, respinsă ca neîntemeiată

Instanța, prin Secția de contencios administrativ și fiscal, a apreciat cererea ca fiind neîntemeiată. Potrivit minutei judecătorești, reclamanții Tudor Dan Cristian, Câmpeanu Lavinia Daniela, Holban Liviu Bogdan și Șerban Adriana au cerut suspendarea hotărârii adoptate de Consiliul Local al Municipiului Constanța, însă solicitarea acestora a fost respinsă.
Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare, cererea urmând să fie depusă la Tribunalul Constanța.

Dosar separat deschis de sindicatele CT BUS

În paralel, pe rolul Tribunalului Constanța se află o acțiune distinctă introdusă de cele două sindicate din cadrul CT BUS SA, care contestă în instanță noua organigramă a societății, adoptată prin aceeași hotărâre a Consiliului Local.

Ce vizează acțiunea sindicatelor

Demersul sindicatelor are ca obiect modificarea organigramei și a statului de funcții, precum și aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al societății. În acest dosar, termenul de judecată a fost stabilit pentru 10 februarie 2026.

Suspendarea hotărârii, solicitată și de sindicate

Reprezentanții sindicali au cerut, la rândul lor, suspendarea hotărârii Consiliului Local, invocând existența unei plângeri prealabile, precum și a unei acțiuni în anulare a actului administrativ, aflate în prezent în curs de soluționare.
Taguri
Articolul anterior Agresiune într-o stație peco din Constanța. Bărbat de 30 de ani, reținut de polițiști
Articolul următor Controale în service-urile auto constănțene. Amenzi pentru nerespectarea legislației muncii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei