Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Nicolae Titulescu din comuna Agigea, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile joi, 2 august, în intervalul orar 8.30 – 15.00.
- Publicitate -
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Eroilor din comuna Agigea.
"Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei", precizează reprezentanții RAJA.