Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Lucrările de reabilitare ale sanatoriului Techirghiol vor fi finalizate în 2010

de Mariana IANCU Luni, 12 Mai 2008 747 2 min citire
Baza medicală a Sanatoriului Balnear Techirghiol a fost reabilitată în întregime. Lucrările de renovare au început în urmă cu un an și jumătate. Unitatea medicală se află într-un amplu proces de modernizare care se va încheia în 2010, așa cum a precizat Septimiu Bourceanu, managerul unității medicale.
Sanatoriul va dispune în următoarele săptămâni de aparatură medicală nouă pentru înființarea unui centru de imagistică, astfel încât pacienții își vor putea face un computer tomograf, o ecografie la unitatea medicală, fără să fie nevoiți să se deplaseze până în Constanța. Până în prezent, în unitatea medicală s-au investit trei milioane de euro. Din cele 855 de locuri cât dispune sanatoriul, sunt ocupate 550. Pe timpul sezonului estival, la sanatoriul din Techirghiol vin mulți turiști străini care-și caută sănătatea în împachetările cu nămol, în băile de plante, hidroterapie.
Sanatoriul a fost vizitat sâmbătă și de premierul Călin Popescu Tăriceanu, care a vorbit despre importanța turismului balnear. "Am vrut să văd ce se poate face pe o arie mai extinsă a turismului, pe componenta balneară. Avem baze de tratament care ar putea fi folosite și valorificate pentru atragerea turiștilor cu diverse afecțiuni. Sanatoriul de la Techirghiol este renumit, e în aproprierea lacului care are nămol cu proprietăți terapeutice deosebite și am văzut că se pot face lucruri bune cu o investiție bine gândită. Ce s-a realizat la sanatoriul de la Techirghiol este un imbold ca acest potențial să fie fructificat. Condițiile sunt foarte bune, s-a trecut de la un sistem de sală de tratament, unde nu exista minim de intimitate, la un tratament care conferă confortul celui suferind", a declarat premierul.
Prin comparație, la Spitalul Clinic de Recuperare Eforie Nord, unitate aflată în subordinea Ministerului Sănătății, condițiile sunt jalnice. Unitatea, care cuprinde o secție cu paturi, un centru de recuperare și două ambulatorii, a fost construită în anul 1930. De atunci nu s-a investit nici un leu în consolidarea și în renovarea clădirilor. Căzile în care pacienții sunt nevoiți să-și facă băile cu nămol sau galvanice sunt găurite. Bucățile de mozaic s-au desprins demult, fără să mai fie înlocuite. Instalațiile sunt ruginite și abia dacă mai răspund comenzilor.
Un medic își aduce aminte cum un pacient s-a lovit de un robinet din podea. Anul trecut, unitatea de recuperare a rămas în mai multe rânduri fără combustibil, pacienții fiind în imposibilitate de a-și face procedurile.
Articolul anterior Semnele sfârșitului
Articolul următor "Măreția crimei constă în grandoarea dreptății"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei