Pentru unii bătrâni, viața poate fi mai frumoasă la azil decât acasă, alături de cei dragi. Familia lor nu mai reprezintă nimic și singurii care le ascultă durerile și le spun o vorbă bună sunt colegii de salon sau îngrijitoarele din centru. Dar s-au împăcat cu soarta, se consideră mulțumiți și își așteaptă liniștiți sfârșitul, fără vreun gând de a mai părăsi azilul.
- Publicitate -
O astfel de poveste tristă are și Ismet Burasan. Are 72 de ani și de 14 ani trăiește în Centrul de Îngrijire Adulți de la Poarta Albă. Deși regretă greșelile din tinerețe, din cauza cărora și-a pierdut familia, este convins că o duce mai bine în azil decât acasă.
"A fost o vreme când aveam tot ce îmi trebuia. Aveam o situație bună, lucram la brutărie, eram căsătorit, aveam trei băieți. Nevasta lucra la Avicola și nu duceam lipsă de nimic. Dar am greșit și eu. Femeia când venea de la treabă mă găsea cu toți boschetarii, care, când plecau luau ce prindeau de prin casă", își începe istorisirea nea Ismet. Nu are puterea să spună de la început că și-a înecat tinerețea în băutură. Dar, până la urmă, recunoaște: "Ani de zile am tot spus: «De mâine nu mai beau, de mâine nu mai beau!», până s-a săturat săraca nevastă-mea. Apoi m-a luat tata la țară, în Bărăganu, unde am muncit la colectiv. Acolo am căzut, mi-am rupt rotula și am tot stat prin spitale. M-am pensionat și primarul din Medgidia m-a ajutat să vin la azil".
"Unde să mă duc?"
Deși spune că s-a acomodat cu greu, acum nu ar mai pleca de acolo. "Avem condiții bune, mâncare bună, căldură, doctor, tot ce trebuie. Am pensie de 599 de lei. Plătesc azilul 400 de lei și tot îmi mai rămân bani. Ce făceam cu banii ăștia acasă? Cum m-aș fi descurcat? Unde să mă duc?", se întreabă singur bărbatul. În centru pare să își fi regăsit puterea de a renunța și la băutură: "Mi-a venit mintea la cap. I-am promis șefei că termin. Îmi văd de treabă. Îmi mai aduce o carte, citesc, mă uit la televizor, stau pe hol liniștit".
Despre familia sa știe doar că este bine. Nu ține legătura nici cu fosta soție, nici cu cei trei băieți. "Nu au vrut să stea de vorbă nici măcar la telefon cu mine. Dar nu am nimic cu ei. Știu că băieții muncesc prin străinătate. În rest, nu mai am pe nimeni", mai zice trist nea Ismet.
Ismet Burasan este unul din cei 96 de beneficiari ai Centrului de Îngrijire Adulți de la Poarta Albă. Bătrânii primesc aici asistență medicală pe timp de zi și noapte, îngrijire personală, recuperare medicală, dar și consiliere socială și psihologică. Sunt ajutați să treacă peste dramele trăite și peste absența familiei. "Avem numeroase cazuri sociale, oameni care nu mai au pe nimeni. De altfel, majoritatea beneficiarilor noștri au rupt definitiv relațiile cu familia. Noi îi ajutăm să nu simtă aceste lipsuri și, pentru mulți dintre ei, devenim noua lor familie", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul centrului, dr. Nicoleta Vădineanu.
