Mai multe localități din județul Constanța vor fi afectate vineri, 22 august, de întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică. Potrivit reprezentanților Rețele Electrice, măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și mentenanță la rețeaua electrică, astfel încât serviciile oferite clienților să fie mai sigure și mai performante. În Techirghiol, întreruperea este anunțată între orele 8:30 și 16:30 și vizează parțial strada Răscoalei, ferma Voicu, chesonul RAJA și căminele de nefamiliști. La Lipnița, în același interval, vor fi afectați agenții economici din zona fostei SMA, Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul, ferma piscicolă Hertea și PF Ivașcu. În Nicolae Bălcescu, alimentarea va fi oprită între orele 9:00 și 17:00 pe străzile Nordului, Primăverii, Vârful cu Dor, Mihai Eminescu și strada Mare. Alte localități unde vor avea loc întreruperi în același interval orar sunt Vâlcelele, Coroana și Năvodari, unde vor fi afectați consumatorii din zonele T1, T2, T3, T4 și T13.
- Publicitate -