Consumatorii din mai multe localități din județ nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore. Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, S.C. Enel Distribuție Dobrogea S.A. - Zona MT-JT Constanța anunță întreruperea furnizării energiei electrice, astăzi, în timpul lucrărilor. Astfel, între orele 8,00 și 16,00, sunt afectați consumatorii din localitatea Vama Veche, cu străzile Mihail Kogălniceanu, Ion Creangă, Plajei, Tudor Vladimirescu și Nichita Stănescu.
De asemenea, între orele 9,00 și 15,00, sunt anunțate întreruperi în lo-calitatea Corbu, pe străzile Principală, Sibioarei, Vadului, I Stanei, Cișmelei, Libertății, V. Bellu și Liniștii, precum și în localitatea Dunăreni - parțial.