Mai multe personalităţi din Republica Moldova care activează în domeniul culturii au fost decorate de preşedintele Klaus Iohannis cu medalia aniversară "Centenarul Marii Uniri".
- Publicitate -
Distincţia este oferită cu ocazia marcării Centenarului Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău, precum şi cu ocazia celebrării a 30 de ani de relaţii diplomatice între România şi Republica Moldova, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării identităţii naţionale şi a răspândirii valorilor culturale româneşti, arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Potrivit sursei citate, persoanele decorate sunt:
* Alexandru Bantoş, redactor şef al Revistei de cultură şi ştiinţă "Limba Română";
* Nicolae Botgros, director artistic şi prim dirijor al Orchestrei Naţionale de Muzică Populară "Lăutarii";
* Nicolae Bulat, profesor, istoric şi scriitor, director al Muzeului de Istorie şi Etnografie din Soroca;
* Valentina Casian, primar al oraşului Străşeni;
* Vitalie Ciobanu, scriitor, ziarist, comentator la "Radio Europa Liberă";
* Gheorghe Cojocaru, istoric, director al Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, comentator la "Radio Europa Liberă";
* Alexandru Grecu, actor şi regizor, preşedintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova;
* Petru Hadârcă, actor şi regizor;
* Vladimir Mischevca, istoric;
* Viorica Moraru, director executiv al Complexului "Vatra Neamului";
* Ion Negrei, om politic, istoric;
* Nicolae Negru, analist politic;
* Elena Pintilei, director general al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova;
* Simion Ropot, redactor şef la Monitorul Oficial al Republicii Moldova;
* Teodora Rotaru, medic, scriitoare;
* Iulian Rusanovschi, promotor al restabilirii monumentelor istorice ridicate în perioada 1918-1940;
* Maria Sargun, cercetător bibliograf;
* Tudor Ungureanu, muzician, conducătorul ansamblului etno-folcloric Ştefan Vodă;
* Anatol Vidraşcu, CEO al Grupului Editorial "Litera", preşedinte al Institutului Cultural European;
* Tudor Zbârnea, directorul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei.