Vineri, 05 Iunie 2026

Mai multe zone din Constanţa, fără curent electric

de Andreea PERHAIȚĂ Duminică, 15 August 2021 198 < 1 min citire
Mai multe zone din Constanţa, fără curent electric
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.
Săptămâna aceasta, mai multe întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Luni, 16 august, în municipiul Constanţa, între orele 8.30 şi 16.30, sunt afectaţi consumatorii din zona complex Dacia, de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, agenţii economici. De asemenea, între orele 9.00 şi 17.00, sunt anunţate întreruperi pe strada Ştefan Mihăileanu.
În restul judeţului, se va lucra, între orele 9.00 şi 17.00, în oraşul Năvodari, pe strada Câmpului, şi în localitatea Rasova, pe străzile Pescarilor, Ştefan cel Mare, Fântânilor, Mircea cel Bătrân şi Vânătorilor. (A.P.)
Taguri
Articolul anterior Talibanii au acum și post de radio: au capturat stația din Kandahar și au rebotezat-o "Voice of Sharia"
Articolul următor Impresiile lui Ion Marin după al doilea stagiu de pregătire cu naționala feminină U19

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei