Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
- Publicitate -
Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea „Întreruperi programate”.
Astfel, vineri, 27 decembrie 2024, vor fi afectați de lipsa curentului electric consumatorii din Năvodari, județul Constanța, cu străzile: Grădinilor, Muzicii, Stejarului, Câmpului, zona Mamaia Nord și zona Mamaia Sat, unde va fi întrerupere parțială în intervalul 09:00 - 17:00.
„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora", transmit reprezentații Rețele Electrice Dobrogea.