Vineri, 05 Iunie 2026

Managerul Spitalului Cernavodă, demis din funcție Dr. Cristian Nicoară este în concediu medical și consideră că ordinul de demitere este ilegal

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 05 Iunie 2009 1153 1 min citire
Managerul Spitalului Cernavodă, demis din funcție
Deși demis, dr. Cristian Nicoară rămâne la conducerea unității spitalicești până la întoarcerea din concediu
Conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Con-stanța a efectuat, la sfârșitul lunii aprilie, un control la Spitalul Orășenesc Cernavodă, în urma căruia a anunțat descoperirea mai multor deficiențe în activi-tatea medicală desfășurată. În baza concluziilor trase în urma verificărilor, Ministerul Sănătății a dispus demiterea dr. Cristian Nicoară din funcția de manager al unității sanitare din Cer-navodă. "Ordinul de demitere, semnat de ministrul Sănătății, ne-a parvenit în cursul zilei de astăzi (n.r. ieri, 4 iunie) și stipulează că relațiile contrac-tuale au încetat de pe 1 iunie", ne-a declarat dr. Camelia Cio-botaru, director coordonator DSP Constanța.
Decizia a fost luată, după cum se menționează pe hârtia ofi-cială transmisă de reprezentanții ministerului, urmare a defi-ciențelor constatate în actul managerial. "Este vorba de deficiențe privind igiena în spital, organizarea resurselor uma-ne, lipsa unui compartiment separat pentru spitalizarea de zi, probleme privind circuitul pacienților și faptul că auto-rizația sanitară de funcționare nu a fost avizată pentru anul în curs, deși a fost întocmit un plan de conformare", a precizat dr. Camelia Ciobotaru.
Pe de altă parte, dr. Cristian Nicoară ne-a declarat că se află, în prezent, în concediu medical, motiv pentru care ordinul de demitere nu va putea fi pus în aplicare. "Eu sunt în concediu medical pentru încă o lună. Am fost pe 25 mai la spital, la solicitarea sindicatelor, mai merg din când în când pentru a vedea ce se mai întâmplă, dar sunt în concediu, astfel că ordinul de demitere este ilegal", a afirmat managerul spitalului din Cernavodă. Mai mult, medicul a afirmat că va contesta decizia Ministerului Sănătății, întrucât nu consideră că motivele invocate corespund realității: "Normal că o să contest, pentru că Spitalul Cernavodă nu este un pericol epidemiologic, așa cum s-a spus".
Articolul anterior Alternative la telecomandă
Articolul următor Secția de Chirurgie Infantilă a fost inaugurată pentru a doua oară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei