Pentru a doua oară în acest an, Marea Neagră s-a retras de la țărm, formând o plajă mult mai întinsă. Duminică seara, marea s-a retras în zona Plajei Modern cu până la 80 de metri. Cea mai afectată plajă a fost cea din zona Modern, așa cum ne-a declarat Simion Nicolaev, directorul Institutului de Cercetare și Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" Constanța.
- Publicitate -
Cauza care a determinat retragerea mării a fost furtuna care s-a abătut asupra litoralului în ultimele zile. "În orice mare închisă sau semiînchisă există astfel de fenomene, cu care sistemul marin s-a obișnuit, respectiv cu vânturi dominante care bat peste 24 de ore", a declarat Simion Nicolaev.
Fenomenul de retragere a apei mării de la țărm este normal, în condițiile în care vântul bate cu putere din vest, împingând apa dinspre plajă spre est, pe distanțe variabile, în funcție de panta plajei. Este a doua situație de acest gen din acest an, după ce în luna iulie apa Mării Negre s-a retras cu 20 de metri. Cercetătorii spun că au fost ani în care apa s-a retras chiar și cu 100 de metri, când vântul a bătut timp de trei zile.