Duminică, 07 Iunie 2026

Medicii care vor să facă de gardă în Județean vor fi evaluați periodic

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 15 Februarie 2010 292 < 1 min citire
Cadrele medicale care efectuează gărzi în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Con-stanța, dar nu sunt angajați ai unității sanitare, vor da examen pentru a-și putea desfășura activitatea în spital. "Un număr mare de medici vor să facă gărzi, dar nu consider că simpla semnătură a medicului-șef de secție este o garanție a abilităților lor. Am luat legătura și cu Facultatea de Medicină și vor fi constituite comisii de examinare, pentru fiecare specializare. Examenul va consta într-o probă scrisă și una practică. Vor fi examinați atât cei care și-au exprimat intenția de a face gărzi pe viitor, cât și cei care deja fac de gardă. Examinările vor fi periodice", a afirmat dr. Dan Căpățână, managerul SCJU.
Decizia a fost luată, a justificat managerul, întrucât este nevoie de o garanție a faptului că medicii au abilitatea să ia decizii competente, în condiții de stres.
Articolul anterior Satele Casian și Palazu Mic, la un pas de a fi inundate de răul Casimcea
Articolul următor Articulația pumnului, una dintre cele mai sensibile zone ale organismului uman

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei