O cititoare a cotidianului "Cuget Liber" ne-a solicitat informații privind supunerea la o intervenție chirurgicală de hernie de disc, în București, efectuată de medici din Israel care utilizează metode minim invazive.
- Publicitate -
În urma solicitării, vă informăm că respectivii medici oferă consultații și efectuează operațiile în cadrul Centrului de Diagnostic și Tratament "Victor Babeș", amplasat în curtea spitalului cu același nume din Capitală.
Metoda minim invazivă, folosită de cei doi specialiști, presupune anestezie locală și efectuarea mai multor incizii minuscule, iar intervenția este realizată cu ajutorul endoscopului. Operația durează 20 sau 30 de minute, iar după un repaus de aproximativ jumătate de oră, pacienții pot părăsi spitalul, nefiind necesară internarea.
O consultație costă 150 de lei, iar pacientul trebuie să se prezinte, obligatoriu, cu un RMN recent - efectuat cu cel mult un an înainte. Medicii israelieni vor decide ce analize urmează să mai fie făcute și dacă se impune efectuarea intervenției chirurgicale, care costă 1.500 de euro.
Programările pentru consultații se fac la numerele de telefon 021/2551245 sau 0754044647, iar adresa centrului este Șos. Mihai Bravu, nr. 281, sector 3.