În primele nouă luni ale anului 2024, programul gratuit de screening al Fundației „Baylor Marea Neagră” a avut un impact remarcabil: 3.562 de persoane testate pentru HIV, hepatita B și C. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, 367 de persoane au avut acces la serviciul de testare în zone îndepărtate ale județului Constanța datorită celor opt activități de testare pe teren efectuate cu echipa mobilă. De asemenea, în tot acest timp au fost înregistrate 14 teste reactive HIV, din care 11 diagnostice au fost confirmate prin teste de laborator suplimentare. „Cele 11 cazuri noi diagnosticate prin serviciul nostru de testare voluntară corespund exact numărului de cazuri noi înregistrate în raportul național CNLAS. Acest aspect evidențiază înalta relevanță a screening-ului gratuit oferit de Fundația Baylor", au precizat aceştia. Care sunt avantajele programului? Pacienţilor li se oferă consiliere și testare gratuite, unitate mobilă de testare, consiliere personalizată, testare în comunități izolate etc.
- Publicitate -