Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 24.721 locuri de muncă, în data de 30 martie 2018.
- Publicitate -
Situația locurilor de muncă vacante, în fiecare județ: București – 4.331, Prahova – 2.016, Arad – 1.750, Sibiu – 1.646, Timiș – 1.289, Iași – 776, Ilfov – 672, Vâlcea – 658, Hunedoara – 646, Constanța – 638, Harghita – 564, Argeș – 535, Alba – 528, Dolj – 526, Cluj – 525, Buzău – 496, Bihor – 493, Dâmbovița - 469, Gorj – 450, Neamț – 446, Galați – 444, Satu Mare – 442, Brașov – 431, Vaslui – 380, Maramureș – 368, Mureș – 359, Bistrița-Năsăud – 326, Olt – 315, Teleorman – 254, Suceava – 253, Călărași – 210, Tulcea – 193, Ialomița – 189, Sălaj – 184, Brăila – 179, Caraș-Severin – 149, Covasna – 121, Mehedinți – 116, Botoșani – 109, Vrancea – 107, Giurgiu – 81, Bacău – 57.
La nivel național, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: lucrător comercial (1.419), muncitor necalificat în industria confecțiilor (1.381), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.277), agent de securitate (1.271), manipulant mărfuri (850), montator subansamble (792), confecționer-asamblor articole din textile (754), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli, zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (715), șofer autocamion/masină de mare tonaj (590), vânzător (576).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă de domiciliu sau de reședință ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro. Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real și poate fi vizualizată pe site-ul www.card-profesional.ro.