Duminică, 07 Iunie 2026

Mii de pelerini s-au închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mulți dintre ei, asistaţi medical

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 08 Octombrie 2022 202 < 1 min citire
Mii de pelerini s-au închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mulți dintre ei, asistaţi medical
Peste 21.500 de persoane au trecut pe la baldachinul din curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru a se închina şi ruga la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a celor nevoiaşi, scrie Agerpres. 
De sâmbătă dimineaţa, când a început pelerinajul la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, 49 de pelerini care acuzau dureri abdominale, lipotimie, hipertensiune arterială, stări hipoglicemice sau au suferit crize comiţiale au avut nevoie de asistenţă medicală. Trei dintre aceştia au fost transportaţi la spital.
În perioada 8-16 octombrie se desfăşoară la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pelerinajul organizat de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, care se prăznuieşte pe 14 octombrie.
Taguri
Articolul anterior Siropuri suspecte, pline de otravă! Peste 60 de copii MORȚI! Preşedintele ordonă măsuri!
Articolul următor Rusia, decizie importantă în contextul "conflictului militar" din Ucraina

Comentează știrea

C-tin
8 octombrie 2022
Erorile neamului

Ne-am întors în epoca de piatra !!!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei