La sfârşitul săptămânii, a avut loc la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale întâlnirea cu sindicatele reprezentative din domeniul administrației publice locale. Cu această ocazie, ministrul Simona Bucura-Oprescu a subliniat, încă o dată, că este nevoie de o administrație eficientă, orientată către cetățean, iar în acest sens, o lege a salarizării în sectorul bugetar care să stimuleze performanța reprezintă un obiectiv esențial. Totodată, ministrul a arătat că se dorește o lege a salarizării bazată pe echitate. De asemenea, reprezentanții sindicatelor s-au arătat interesați să contribuie la elaborarea unei legislații care să aducă stabilitate și predictibilitate. „Prin noua lege a salarizării ne dorim o reierarhizare care să aducă echitate atât în interiorul familiilor ocupaționale, cât și pe verticală. Adică, la muncă egală, plată egală. În plus, ne dorim să avem o formulă care să aducă performanță în sectorul bugetar printr-un sistem de salarizare compus dintr-o parte fixă și a una variabilă", a mai completat ministrul.
- Publicitate -