Luni, 08 Iunie 2026

Ministrul Digitalizării: „Îmi doresc ca oamenii de la Poșta Română să își primească salariile la timp și niște salarii mai bune”

de Madalina PETRESCU Luni, 01 Aprilie 2024 192 1 min citire
Ministrul Digitalizării: „Îmi doresc ca oamenii de la Poșta Română să își primească salariile la timp și niște salarii mai bune”
Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, a declarat în contextul în care poștașii anunță că intră în grevă, că vor fi discutate mai multe scenarii privind creșterea veniturilor angajaților Poștei pentru ca situația să fie deblocată.
“Mă interesează foarte mult cei peste 20.000 de angajați ai Poștei Române care muncesc în condiții precare, care au o muncă care impune foarte mult efort fizic și intelectual și care merită venituri mult mai mari. În urma discuțiilor și simulărilor tehnice pe care le-am făcut și împreună cu cei din Consiliul de Administrație și împreună cu managementul, și împreună cu sindicatul permanent transparent și deschis suntem în acest moment în fața unor scenarii de discuție foarte clare în care managementul companiei să își asume respectarea drepturilor salariaților din această companie și în același timp să găsească soluții de creștere a veniturilor în companie ca să susțină aceste creșteri de venituri pentru angajați”.
Bogdan Ivan a mai precizat că vor avea loc discuții la Ministerul Finanțelor.
“În momentul de față ne pregătim de o ședință tehnică punctuală pe acest subiect. Chiar acum suntem în drum spre ministerul de Finanțe pentru a închide cu domnul ministru o serie de elemente tehnice care presupun închiderea acestor scenarii urmând ca în următoarele ore deja avem stabilite aceste întâlniri să lucrăm direct pe simulări foarte clare legate de creșterea veniturilor, de acele sporuri, de sustenabilitatea lor și cel mai important de reluarea lucrului la această companie. Îmi doresc ca oamenii să își primească salariile la timp și niște salarii mai bune, iar cei de acasă, în special pensionarii să își primească la timp pensiile și să nu fie afectați de acest conflict de muncă pentru care beneficiarii nu au greșit cu nimic”, a spus ministrul Digitalizării la B1TV.
Taguri
Articolul anterior BNR: Indicele ROBOR la trei luni a coborât la 6,05% pe an
Articolul următor Acţiunile THR Marea Neagră şi COMCM, în scădere pe Bursa de Valori Bucureşti

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei