Duminică, 07 Iunie 2026

Ministrul Muncii: Bugetarii vor avea două salarii, unul fix şi unul recompensă. Cine va primi banii

de Madalina PETRESCU Joi, 21 Martie 2024 248 1 min citire
Ministrul Muncii: Bugetarii vor avea două salarii, unul fix şi unul recompensă. Cine va primi banii
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat, cine sunt românii care vor primi "salarii recompensă".
Simona Bucura Oprescu transmite că, în noua lege a salarizării, bugetarii vor avea un venit fix și altul variabil, în funcție de performanță. O măsură cu dublu tăiș, pentru că poate duce inclusiv la pierderea unor sporuri.
Oficialul a spus joi, la Antena3 CNN şi cum vor primi românii acest salariu bonus, în funcție de performanță.
"Salariul la stat va fi compus dintr-o parte variabilă și una fixă. Și partea asta variabilă, care va fi compusă la rândul său din sporuri, ar putea să fie mai mică, mai mare în funcție de cât de performant ești la locul de muncă în luna respectivă.
La fiecare venit al unui angajat din sistemul public vom avea salariu brut de încadrare, vom avea sporurile pe care le obține datorită locului unde își desfășoară munca (ca și acum), fiindcă acele sporuri sunt date de condițiile unde își desfășoară locul de muncă. Adică dacă avem un medic, urgentist sau ATI, sporul provine de la faptul că acelea sunt condițiile de muncă pe care le are.
Ei bine, sporurile reprezintă o altă componentă, dar care trebuie să se încadreze în maximum 20% pe ordonator de credite și vom mai avea această parte care ține de un bonus de performanță, pe care angajații care îndeplinesc criterii le vor primi.
Aceste criterii vor fi stabilite prin lege la nivel general și apoi de fiecare ordonator de credit", a spus ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu
Taguri
Articolul anterior SRCF Constanţa: Contract în valoare de peste 40 milioane lei pentru finalizarea de lucrări la calea ferată
Articolul următor O zi bună de joi! Ministerul Finanţelor a atras aproape 1,28 miliarde lei de la bănci

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei