Minivacanță în Maramureș, pentru copiii din cadrul Complexului „Micul Rotterdam”

de Petruta RIDICHE Miercuri, 13 Martie 2024 122
O parte dintre copiii din cadrul Complexului de Case de Tip Familial „Micul Rotterdam” au avut ocazia de a petrece trei zile în județul Maramureș.
în timpul minivacanței, copiii au vizitat obiective turistice precum Monumentul pentru cinstirea Eroilor din Primul Război Mondial, Mănăstirea Moisei, Adormirea Maicii Domnului, Cimitirul Vesel Săpânța, Mănăstirea Petrov, Mănăstirea Peri-Săpânța, Moara lui Mecleș și Mănăstirea Cămârzani. Astfel, aceștia au avut oportunitatea să experimenteze o parte din frumusețea și istoria județului Maramureș. De asemenea, plimbarea cu trenul Mocănița în Vișeul de Sus, a oferit copiilor o experiență de neuitat în mijlocul peisajului rural pitoresc al acestei regiuni.
„Călătoriile și experiențele culturale pot avea un impact profund asupra dezvoltării copiilor, deschizându-le orizonturi către lumea din jurul lor și sporindu-le înțelegerea și empatia față de diverse culturi și medii. Această experiență le va rămâne în amintire mult timp copiilor și o să - i inspire să exploreze și să învețe mai multe despre lumea din jurul lor. Mulțumim sponsorului, respectiv Agenției de Turism IHTIS ECO Travel, pentru generozitatea și implicarea în oferirea acestei experiențe de neuitat copiilor!”, au transmis reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, legat de beneficiile acestei experiențe.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei