Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Modificări în programul de taxare din Zona Zero a Constanței și stațiunii Mamaia, începând cu data de 1 iunie

de Andreea ANDRONACHE Duminică, 01 Iunie 2025 452 < 1 min citire
Modificări în programul de taxare din Zona Zero a Constanței și stațiunii Mamaia, începând cu data de 1 iunie
În perioada 01 iunie - 31 august 2025, programul de taxare din Zona 0, atât din Constanța, cât și din stațiunea Mamaia, este următorul: Luni – Duminică: program 00:00 - 24:00 (inclusiv în zilele sărbătorilor legale).
În conformitate cu prevederile HCL 123/2021 cu modificările și completările ulterioare, în stațiunea Mamaia vor fi patru locații încadrate ca Zona 0 de taxare, după cum urmează: parcarea Supraetajată Albatros din Zona Cazino; Promenada 2 (locurile de pe faleză, tronsonul de la Castel până la Hotel Iaki); parcarea situată în zona Pasarelei Hotelului Rex; parcările situate în zona de nord a stațiunii (Summerland).
Momentan, aceste locații (în afara parcării Albatros, care, până la 31 mai este închisă) sunt semnalizate ca Zona 2 de taxare a municipiului Constanta.
Noile panouri de informare cu privire la modificarea zonei de taxare din Zona 2 în Zona 0 vor fi montate în data de 01.06.2025.
Taguri
Articolul anterior UPDATE Tânăra împușcată pe stradă a decedat. Concubinul femeii este căutat de polițiști
Articolul următor „În Slujba Cetățenilor” - Provocările sezonului estival 2025

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei