Muzeu interactiv de activități pentru copii, în Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 10 Iulie 2019 222
Asociația Work At Home Moms dă startul unui maraton de activități pentru copii, cu scopul orientării profesionale, venind în întâmpinarea acestora cu ateliere și demonstrații creative și tradiționale și meșteșugărești. 

Astfel, pe 19 și 20 iulie, opt traineri din Constanța vor îndruma copiii între 3 și 12 ani în derularea unor activități în vederea dezvoltării gândirii prin implicarea abilităților native, stimularea creativității și a noilor abilități, încurajarea dexterității, agilității și pasiunii pentru artele frumoase. Unul din principalele obiective vizate este responsabilizarea lor și a părinților, precum și creșterea conștientizării privind importanța educației și integrării social-profesionale. Vizitatorii vor putea lua contact cu procesul de manufactură, instrumentele și materialele de lucru. 

"Ne dorim să schimbăm pozitiv felul în care cei mici se îndreaptă spre activități specifice privind viața lor socială și profesională. Totodată, oferim sprijin părinților participanți cu copii în cadrul atelierelor de lucru, cât și trainerilor, la rândul lor părinți care aleg să-și crească copiii într-un mod sănătos, rămânând cu ei pentru o perioadă lungă de timp și implicându-i în activități creative, culturale, meșteșugărești și de artizanat: croitorie, confecționare flori de hârtie, croșetat, realizare decor cu mozaic de sticlă, quilling, florărie, decor biscuiți de casă, creare bijuterii", explică reprezentanții Asociației Work At Home Moms. 

Activitățile se vor desfășura, între orele 10 și 18, la librăria "Dorian Gray", de pe bulevardul Ferdinand nr. 24. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei