Neglijarea, cea mai des întâlnită formă de abuz asupra copiilor

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 10 Iulie 2012 369
Părinți care își lasă copiii desculți, flămânzi, murdari, care îi țin numai pentru a le încasa alocațiile sau pentru a-i trimite la cerșit. Lunar, Protecția Copilului primește sute de astfel de sesizări privind neglijarea micuților. Numai în județul Con-stanța, în primul trimestru al anului 2012, peste 300 de copii au suferit abuzuri. În 90 la sută din cazuri a fost însă vorba despre neglijare.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a înregistrat, în primele trei luni ale lui 2012, peste 300 de sesizări. Acestea au fost făcute fie chiar de către co-pilul în cauză, fie de către persoane fizi-ce, vecini sau me-dici, cadre didactice ori psihologi.
"Din cele 317 cazuri, avem 304 pen-tru neglijare, trei pentru abuz fizic, șapte pentru abuz sexual, unu pentru exploatare prin muncă și două pentru exploatare pentru comitere infracțiuni. Mai mult de jumătate (169) provin din mediul rural, iar 148 din mediul urban. Toate cazurile au fost preluate de reprezentanți ai Direcției și verificate. Aproximativ 100 sunt încă în lucru", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța, Roxana Onea.
Luați din familie
În urma cercetărilor, 167 de copii au rămas în familie, însă atât părinții, cât și ei primesc consiliere. "Pentru 33 de copii directorul DGASPC a dispus plasamentul în regim de urgență, iar pentru doi copii instanța a dispus plasamentul în regim de urgență, cu ordonanță președințială", a mai explicat Roxana Onea.
Trei copii nu au mai suportat supliciul și au anunțat chiar ei că sunt victime ale unui abuz. Doi au solicitat ajutorul autorităților spunând că sunt neglijați, iar unul era exploatat prin muncă. Celelalte sesizări au venit, în mare parte, de la comunitățile locale, prin medici ori profesori, și de la persoane fizice din anturajul familiei respective.
Forme "moderne" de abuz
Un copil poate fi abuzat și fără să fie lovit sau violat. El poate fi ținut flămând sau hrănit neadecvat ne-voilor sale, poate fi ținut dezbrăcat, murdar, bolnav, needucat, dar, mai ales, privat de atenție și dragoste din partea părinților. Neglijarea afectează negativ atât dezvoltarea fizică a copilului, cât și pe cea psihologică.
Dacă alimentele adecvate nu sunt prezente în perioadele de creștere, dezvoltarea copilului nu va urma modelul normal și vor apărea probleme precum: oprirea din creștere, dificultăți medicale cronice, dezvoltarea inadecvată a oaselor și mușchilor și o dezvoltare neurologică defectuoasă ce afectează în mod negativ funcționarea creierului și procesarea informațiilor. Lipsa unei îngrijiri medicale adecvate poate conduce la proble-me de sănătate pe termen lung, cum ar fi pierderea auzului datorită netratării infecțiilor la nivelul urechilor.
Tulburări de personalitate
Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică afectează major creșterea și dezvoltarea fizică și intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme poate conduce la spitalizarea, instalarea unei dizabilități sau chiar decesul copilului.
Mai mult decât atât, copiii neglijați sunt mai predispuși la comportamente antisociale, tulburări de personalitate și comportament violent. Pe termen lung, problemele psihologice asociate cu neglijarea includ tulburări de personalitate, tulburări de stres posttraumatic, depresie, tulburări de anxietate și psihoze. Depresia este, de obicei, cea mai întâlnită consecință a neglijării. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei