Joi, 04 Iunie 2026

Nivelul radiațiilor la Cernavodă

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 10 Aprilie 2012 176 1 min citire
Conducerea Centralei Nuclear-Electrica Cernavodă a anunțat că puterea electrică la borne din data de 8 aprilie 2012, la Unitatea 1, a fost de 711,3 MWe și la Unitatea 2 - 711,5 MWe.
Evacuările gazoase și lichide de radioactivitate au fost sub 1% din limitele aprobate de către autorități. Radioactivitatea evacuată în mediu de la CNE Cernavodă, pentru data de 8 aprilie 2012, a fost de 0,015 microSv, urmare a emisiilor în aer, și 8,65 E - 07 microSv, urmare a emisiilor radioactive în apă. Nu au fost emisii de gaze nobile. Nivelurile de radioactivitate ale mediului se încadrează în valorile fondului natural, fără să se producă modificări ale acestuia. Pentru probele de apă freatică analizele prin spectometrie gamma nu au detectat prezența radioactivității artificiale, iar concentrația de tritiu a fost sub limita de detecție de 2,5 Bq/l. În probele de apă din forajele de control de pe platforma DICA, precum și în cele de pe platforma depozitului intermediar DIDR, nu a fost detectată radioactivitate gama artificială peste limitele de detecție. Apa potabilă nu conține radioactivitate artificială (tritiu sau radionuclizi gamma emițători) peste limita de detecție.
Debitul de doză gamma măsurat în Cernavodă, în data de 8 aprilie 2012, a fost de 0,097 microSV/h, valoare care se încadrează în valorile fondului natural din România.
În data de 6 aprilie 2012, Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat din cauza defectării unei vane de control nivel din circuitul secundar de apă de răcire. Repornirea s-a desfășurat conform procedurilor centralei, fără evenimente de securitate nucleară și mediu, conectarea la Sistemul Energetic Național realizându-se la data de 8 aprilie 2012, ora 5,56.
Taguri
Articolul anterior Primul site pentru bolnavii de cancer, lansat la malul mării
Articolul următor Program pentru prevenirea cancerului de sân, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei