Conducerea Centralei Nuclear-Electrica Cernavodă a anunțat că puterea electrică la borne din data de 27 noiembrie 2012, la Unitatea 1, a fost de 715,0 MWe, iar la Unitatea 2 a fost de 707,9 MWe. Evacuările gazoase și lichide de radioactivitate au fost sub 1% din limitele aprobate de către autorități. Radioactivitatea evacuată în mediu de la CNE Cernavodă, pentru data de 26 noiembrie 2012, a fost de 0,010 microSv, urmare a emisiilor în aer, și 4,89E-06 microSv, urmare a emisiilor radioactive în apă. Nu au fost emisii de gaze nobile la niciuna dintre unități.
- Publicitate -
Nivelurile de radioactivitate ale mediului se încadrează în valorile fondului natural, fără să se producă modificări ale acestuia. Pentru probele de apă freatică analizele prin spectrometrie gamma nu au detectat prezența radioactivității artificiale, iar concentrația de tritiu a fost sub limita de detecție de 2,5 Bq/l. În probele de apă din forajele de control de pe platforma DICA, precum și în cele de pe platforma depozitului intermediar DIDR, nu a fost detectată radioactivitate gamma artificială peste limitele de detecție. Apa potabilă nu conține radioactivitate artificială (tritiu sau radionuclizi gamma emițători) peste limita de detecție.
Debitul de doză gamma măsurat în Cernavodă, în data de 26 noiembrie 2012, a fost de 0,1005 microSV/h, valoare care se încadrează în valorile fondului natural din România.
În perioada 26 - 29 noiembrie 2012, la CNE Cernavodă, are loc misiunea Wano (Asociația Mondială a Operatorilor Nucleari).
De asemenea, pe 26 și 27 noiembrie, tot la CNE Cernavodă, a avut loc misiunea de evaluare anuală a conformității Sistemului de Management al Securității Informației cu standardul ISO 27001.