Luna viitoare, şomerii au la dispoziţie noi cursuri de formare profesională. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) va organiza în noiembrie, un număr de 129 programe de formare profesională, pentru 1.861 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite.
- Publicitate -
Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: operator introducere validare și prelucrare date; competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învăţare și cunoaștere; frizer; ospătar (chelner) vânzător în unitați de alimentație; bucătar; contabil etc. Judeţele în care se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi sunt: București (168 persoane), Hunedoara (126 persoane), Dâmbovița (112 persoane). Pentru detalii, cei interesaţi se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa sau pot vizualiza oferta de cursuri pe www.anofm.ro, la secţiunea „Persoane fizice/Cursuri de formare profesională”.