Joi, 04 Iunie 2026

Noi întreruperi de curent. Ce zone vor fi afectate

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 16 Ianuarie 2022 129 < 1 min citire
Noi întreruperi de curent. Ce zone vor fi afectate
În ultima perioadă, E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Reprezentanţii instituţiei precizează că lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. „Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Drept consecinţă, următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții", au precizat aceştia. Astfel, în cursul zilei de luni, 17 ianuarie, între orele 9:00 şi 17:00 vor rămâne fără curent electric străzile Mesteacănului şi Viilor din Năvodari. În aceeaşi situaţie se vor afla şi consumatorii municipiului Medgidia, de pe străzile Tudor Vladimirescu, Piaţa Centrală şi staţia de pompe RAJA Parc Central. Întreruperile au loc în intervalul 8:30 - 15:30. 
Taguri
Articolul anterior Culoarea vărsăturilor reprezintă un indicator al stării de sănătate
Articolul următor 2022 este Anul European al Tneretului. Crește rolul voluntariatului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei