Vineri, 05 Iunie 2026

Normele de protecția muncii de pe șantiere, sub lupa ITM

de Florentina BOZÎNTAN Sâmbătă, 25 Iulie 2009 827 2 min citire
Inspectorii de muncă au verificat, vineri, modul în care sunt respectate normele de securitate și sănătate în muncă pe șantierele din municipiul Constanța. Verificările fac parte dintr-o campanie desfășurată la nivel național.
Echipa Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a controlat un șantier situat pe strada George Enescu, numărul 50, unde se ridică un bloc de apartamente de cinci etaje. Inspectorii au descoperit că muncitorii lucrau fără a avea echipament corespunzător, respectiv salopete, mănuși și cască de protecție. "Scopul controalelor noastre este de a preveni accidentele de muncă", ne-a declarat Marius Ciobanu, director adjunct ITM Constanța. Intenția inspectoratului nu a fost apreciată însă de reprezentanții firmei verificate, SC Quadro Industries SRL, pe care adjunctul ITM l-a contactat telefonic. "Mi-a adus injurii. Noi am venit cu intenții bune, nu să dăm în cap. Acum realizez prin ce trec inspectorii când merg în controale și dau peste patroni nervoși, recalcitranți", și-a exprimat indignarea Marius Ciobanu.
Pentru că patronul firmei era plecat din localitate, echipa de control a lăsat o înștiințare pentru ca acesta să se prezinte la sediul ITM. Amenzile pentru nerespectarea normelor de protecția muncii sunt între 2.500 și 5.000 de lei. Mai mult, Marius Ciobanu a subliniat că în cazul în care neregulile nu sunt remediate, se poate ajunge până la sistarea activității.
Tot vineri, inspectorii de muncă au verificat modul în care sunt respectate prevederile OG 99/2000, privind măsurile aplicate pe perioada caniculei. Au fost verificate serele aparținând Leader International SA, amplasate în cartierul Km 5. Administratorul unității, Nicolae Jecu, le-a spus inspectorilor că angajaților le sunt asigurate apă minerală și pauze prelungite. "Oamenii vin îmbrăcați cât mai leger, cu haine din bumbac. Au făcut și controale medicale și nu au fost probleme", a precizat reprezentantul firmei.
Potrivit informațiilor furnizate de conducerea ITM, în perioada 20 - 24 iulie, inspectorii de muncă au efectuat 93 de controale privind securitatea și sănătatea în muncă, care s-au soldat cu aplicarea a patru amenzi, în valoare totală de 26.000 lei.
Articolul anterior Frontiera Tomis, în semifinalele Cupei României la oină
Articolul următor Controalele privind drepturile de autor se lasă cu scandal pe litoral

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei