Norvegienii, spaniolii și ungurii caută ingineri români. Iată oferta de locuri de muncă în străinătate

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 30 Noiembrie 2013 574
10 țări din Uniunea Europeană își prezintă săptămâna aceasta oferta de locuri de muncă peste hotare pentru muncitorii români. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța, prin portalul EURES de mobilitate internațională, propune 190 de posturi în diferite domenii.
În Belgia este liber un singur post de polizator metal, cu un salariu nespecificat. În Danemarca, însă, se caută cinci medici specialiști în psihiatrie, radiologie, cardiologie, ginecologie, geriatrie. Salarizarea este conform contractului colectiv în domeniu, cu un salariu estimativ de pornire, în primele luni, când se participă și la cursuri de limba daneză, de 6.000 - 7.000 euro brut lunar. Ulterior, se majorează, în funcție de calificare, experiență și funcție. Medici specialiști se caută și în Franța, cu retribuții 56.000 până la 68.000 euro brut pe an. Tot în Franța, sunt disponibile și mai multe posturi de șef de șantier. Angajații vor fi plătiți cu 12 până la 15 euro pe oră.
Firmele din Germania propun pentru români posturi de operatori mașini mase plastice (extrudare, turnare, injecție), șoferi profesioniști, asistenți medicali în specialitățile geriatrie, psihoterapie sau ergoterapie. Pentru personalul medical salariile sunt cuprinse între 1.800 și 2.400 euro brut pe lună. În Irlanda, mai multe companii angajează 40 de ciontolitori și tranșatori carne, pe care îi plătesc cu 8,65 de euro pe oră.
Și Marea Britanie caută asistenți medicali din România. Salariile sunt cuprinse între 12 și 24 de lire brut pe oră. De asemenea, sunt disponibile 11 posturi de senior asistent social, plătite cu câte 31.296 - 34.887 de lire brut pe an. În Norvegia, în prezent, nu se găsește de muncă decât pentru ingineri. Salariile sunt cuprinse între 56.000 și 62.000 euro brut pe an. Mai este liber un post de bucătar preparate indiene, care va primi între 31.000 și 43.000 euro brut pe an, în funcție de experiență.
Abydos s.r.o. din Republica Cehă pune la bătaie 15 posturi de șlefuitori și pilitori din România și oferă salarii cuprinse între 450 și 1.000 euro net pe lună. În Spania sunt la mare căutare tot inginerii români, iar salariile se acordă în funcție de experiență. Iar în Ungaria, sunt libere 79 de posturi de ingineri mecanici, pentru care salariile sunt negociabile.
Persoanele interesate de oferta EURES pot obține informații suplimentare la adresa www.eures.anofm.ro, sau de la consilierul EURES Elena Pană, din cadrul AJOFM Constanța, tel. 0241/481.553. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei