Pentru a eficientiza evaluarea dosarelor de
finanțare depuse la Administraţia Fondului de Mediu, conducerea instituţiei a
luat decizia de a externaliza procedurile de analiză pentru dosarele depuse în
cadrul mai multor programe, printre care: Casa Verde Fotovoltaice, Eficiență
Energetică în Clădiri Publice, Iluminat Public și Stații de reîncărcare în
localități, procedurile specifice achiziției publice fiind în curs de
desfășurare.
„În urma unei analize am observat că numărul de
programe a crescut în ultimii ani, deși personalul AFM alocat gestionării
programelor a rămas neschimbat sau chiar s-a diminuat, apărând astfel un
dezechilibru care poate determina întârzieri în soluționarea dosarelor de
finanțare și în implementarea proiectelor. Aceste aspecte au determinat
identificarea unei soluții urgente care să ne permită să contractăm servicii
specializate de evaluare a dosarelor de finanțare, astfel încât să ne încadrăm
cu analiza în calendarul de derulare a programelor de finanțare. Anul acesta ne
dorim să putem lansa noi sesiuni de finanțare după aprobarea bugetului
instituției și să ne asigurăm că toate programele vor avea succes, fie că
vorbim de simplificarea mecanismelor de accesare prin extinderea digitalizării,
cât și prin soluționarea rapidă a cererilor de finanțare depuse de cetățeni sau
autoritățile publice. Până la momentul la care vor fi finalizate procedurile de
achiziție publică de externalizare, care estimăm că vor dura câteva luni,
pentru a nu afecta derularea programelor lansate, vom începe evaluarea internă
a cererilor de finanțare depuse, astfel încât să putem anunța primele rezultate
în cel mai scurt timp”, a declarat Laurențiu-Adrian Neculaescu, președintele
Administrației Fondului pentru Mediu.