Vineri, 05 Iunie 2026

Nu se mai fac teste gratuite pentru depistarea osteoporozei

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 04 Februarie 2010 388 < 1 min citire
Osteoporoza este afecțiunea caracterizată prin scăderea concentrației de calciu din oase și care are drept rezultat scăderea rezistenței masei osoase, urmată de apariția durerilor și fracturilor. Pentru că incidența afecțiunii în rândul populației este ridicată, Ministerul Sănătății a demarat, în urmă cu câțiva ani, un program național pentru depistarea din vreme a osteoporozei. De altfel, specialiștii atrag atenția că este indicat ca boala să fie depistată din vreme, pentru ca tratamentul să fie eficace.
În județul Constanța însă derularea testărilor gratuite pentru depistarea osteoporozei se lovește numai de piedici. Potrivit dr. Eduard Circo, șeful Clinicii de Endocrinologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, anul trecut, banii aferenți programului național au fost alocați abia în august. Iar anul acesta, lipsesc și banii, dar și aparatul necesar pentru testări. "Noi nu avem aparat, acesta este la un laborator privat, care nu mai are contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Așa că, chiar dacă ne vin banii pe program, nu avem unde să facem testele", a precizat dr. Circo.
Articolul anterior Românii reclamă poluarea și defrișarea pădurilor
Articolul următor Fără curent electric

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei