Duminică, 07 Iunie 2026

Nu se va mai aştepta cu lunile! Probele toxicologice vor putea fi prelucrate şi la Constanţa

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 01 Aprilie 2025 1985 3 min citire
Nu se va mai aştepta cu lunile! Probele toxicologice vor putea fi prelucrate şi la Constanţa
Pe lângă faptul că anul acesta sau cel târziu la începutul lui 2026 se va muta în casă nouă, Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenţă (SCJU) Constanţa le-a pus gând rău șoferilor care consumă substanțe interzise și se urcă la volanul mașinilor. Unitatea sanitară a achiziționat, de curând, un aparat ultraperformant care efectuează o analiză toxicologică complexă. Este vorba despre un echipament medical de ultimă generație, un cromatograf care este capabil să detecteze o gamă largă de substanțe interzise. Până acum, probele erau trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti.
S-a terminat cu drumurile în capitală. În foarte scurt timp, cel mai probabil înainte de sosirea turiştilor pe litoral, în vacanța de 1 Mai, Serviciul de Medicină Legală din Constanţa va putea prelucra, fără probleme, probele toxicologice, în propriul laborator.
Potrivit directorului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Raluca Ştefan, se încearcă punerea în funcţiune a acestui aparat cât mai curând. „Vom avea, aici, la Constanţa, un serviciu medical de control calitativ şi cantitativ al substanţelor interzise. Până acum, toate probele pe care poliţia le recolta erau trimise la Bucureşti, dar cu ajutorul cromatografului, le vom putea prelucra la noi", ne-a declarat managerul.
Întrebat despre acest aparat, şeful Serviciului de Medicină Legală, dr. Marius Popa, a precizat că acest cromatograf va fi de un real ajutor pentru medici, care vor avea posibilitatea de a efectua o serie de analize pentru determinarea prezenţei drogurilor în organism. „Până acum, toate probele pentru care se solicita acest tip de analiză erau trimise la Institutul «Mina Minovici», care este sufocat de solicitări. Se ajunsese la aşteptări lungi, de un an sau poate chiar mai mult, pentru că acolo se trimit probe din 13 judeţe. Mai mult decât atât, Constanţa este şi un judeţ cu un risc un pic mai mare decât altele, în ceea ce priveşte drogurile şi era o conjunctură complicată, ca pentru fiecare probă recoltată să facem un drum la Bucureşti. Încă nu am pus aparatul în funcţiune, dar am reuşit să angajăm personal suplimentar, ca să putem să asigurăm, chiar şi în weekend, serviciul pentru acest tip de determinare a prezenţei drogurilor în organism. Aparatul l-am primit în urmă cu o săptămână, iar în această perioadă se face instructajul personalului pentru utilizarea acestuia. Sperăm ca la sfârşitul lunii aprilie să putem face determinările, astfel încât mai ales de 1 Mai, când se umple litoralul de turişti, să putem să lucrăm cu el. Menţionez că, în momentul în care aparatul devine funcţional, rezultatele analizelor le vom afla în două-trei zile", a subliniat medicul.
Legat de mutarea în casă nouă, dr. Popa a precizat că speră ca acest lucru să se întâmple până la sfârşitul anului sau cel târziu la începutul anului viitor. „Deja lucrurile sunt în mişcare. Din păcate, lucrările au fost puse într-o pauză prelungită vreo patru ani, dar acum s-au reluat. Spaţiul în care vom funcţiona a fost pe vremuri secţia de Endocrinologie. Amenajarea clădirii a început în anul 2019, s-a oprit în 2020, iar patru ani nu s-a mai făcut nimic. În 2024 s-au reluat partea de documentare, după care urmează a se trece la partea efectivă de finalizare a lucrărilor", a mai spus şeful Serviciului de Medicină Legală.
Precizăm că, la ora actuală, Serviciul de Medicină Legală funcționează într-un spațiu restrâns, pe aleea Zmeurei, din Tomis IV. Deci, mutarea este de bun augur, în condiţiile în care, în ultimii ani, volumul de muncă al angajaţilor de aici a crescut considerabil. Pornind de la numărul certificatelor medico-legale eliberate, până la numărul autopsiilor efectuate, toate cifrele sunt mult mai mari, comparativ cu anii trecuţi.
Taguri
Articolul anterior God galben de vreme rea în Dobrogea
Articolul următor Conduceți prudent! Se vor desfășura transporturi agabaritice cu plecare din Agigea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei