Numărul apelurilor privind copiii abuzați s-a dublat în ultimii doi ani

de Cuget Liber Luni, 06 August 2007 313
Aproape 50% din cei care sună pentru ajutor la telefonul copilului - 0800 8 200 200 - sunt minori precizează site-ul Realitatea TV. Din cele aproximativ 22.000 de apeluri înregistrate în perioada octombrie 2006 - iulie 2007, aproape 800 au avut nevoie de intervenția imediată a autorităților. Cele mai numeroase cazuri reclamate se referă la molestare fizică asupra copilului, violență verbală, abuz sexual, trafic de copii, discriminare și exploatare prin muncă Telefonul Copilului a înregistrat din anul 2001 și până la sfârșitul lunii trecute aproape 1.450.000 de apeluri. Cei mai mulți copii care ridică receptorul pentru a striga după ajutor sunt băieți, iar din rândul adulților, cel mai des sună femeile. În ceea ce privește mediul cel mai frecvent în care au avut loc abuzurile semnalate, pe primul loc se află familia, urmată de școală, spațiul public, centrul de plasa-ment și casa de tip familial. Telefonul Copilului este la dis-poziția copiilor și părinților zilnic, între orele 8.00 și 20.00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei