Luni, 08 Iunie 2026

O fostă atracție mondenă de lângă Teatrul „Oleg Danovski“ mai atrage doar... oamenii străzii

de Jessica BÎNZARI Vineri, 24 Aprilie 2026 271 2 min citire
De ani de zile, la doar câțiva pași de Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, trecătorii sunt întâmpinați nu de eleganța zonei, ci de un spațiu abandonat transformat într-un adevărat focar de infecție.

Fosta cafenea „Madam Margo”, transformată într-o groapă de gunoi

Fosta cafenea mondenă „Madam Margo” a afaceristului Alexandru Ghiță a ajuns astăzi o groapă de gunoi frecventată de persoane fără adăpost, ridicând serioase semne de întrebare privind sănătatea publică și siguranța zonei.

Degradare avansată și risc pentru sănătatea publică

Gardul dărâmat a devenit un punct de acces, iar locul a ajuns să arate ca o groapă de gunoi. Resturi de mâncare, gunoaie și materiale în degradare sunt împrăștiate peste tot, transformând locul într-un focar de infecție, chiar într-o zonă intens circulată de familii și vârstnici. Deși unii trecători nu îl consideră periculos, persoanele în vârstă recunosc că evită să treacă pe aici după lăsarea serii.

Reacțiile trecătorilor

Personal nu văd de ce să fie periculos, trec pe aici în fiecare seară. Nu mi s-a întâmplat niciodată să se ia cineva de mine sau să aud ceva zgomote pe acolo, chiar n-am văzut. Doar este neplăcut vizual", a declarat un student.
Dacă mi-ar fi frică să trec pe lângă spațiu? Da, la cum arată, da. Mi-ar fi frică seara să trec pe aici", a declarat o pensionară.

Istoric: de la cafenea mondenă la insolvență

Imobilul a fost, în anii săi de glorie, o cafenea mondenă și atractivă. Controalele demarate de Primăria Constanța în 2021 au dus însă la demolarea terasei, iar de atunci, localul nu și-a mai revenit. Societatea care administra afacerea, Concordance Caffe SRL, a intrat în insolvență în 2022, acumulând datorii care, în 2024, depășeau patru milioane de lei.

Situația juridică actuală

Imobilul la care faceți referire se află în administrarea unei persoane juridice aflate în procedura de aplicare a prevederilor Legii nr. 185/2014. Contractul este în vigoare până la data de 19.06.2026", au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

Ce urmează după 2026

Rămâne de văzut ce măsuri se vor lua după 19 iunie. În lipsa unor intervenții concrete, însă, sufocat de litigii și birocrație, spațiul continuă să se degradeze, rămânând doar umbra unei foste atracții boeme, care astăzi nu mai atrage decât oameni ai străzii.
Taguri
Articolul anterior O gospodărie a fost cuprinsă de flăcări după ce o centrală ar fi cedat, iar focul a scăpat de sub control
Articolul următor 2026, un an sub presiune. 8 din 10 români taie cheltuielile neesențiale, iar peste jumătate amână achizițiile majore

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei