Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Cumpăna, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cumpăna, Fundația World Vision România – Biroul Zonal Constanța și Biserica Sfânta Cuvioasă Paraschiva inaugurează marți, 17 septembrie, la Cumpăna, noua clădire a cantinei sociale din localitate. Cu acest prilej, Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie va oficia și o slujbă de sfințire a lăcașului.
- Publicitate -
La cantina socială care funcționează pe lângă Biserica Sfânta Cuvioasa Paraschiva din comuna Cumpăna mănâncă zilnic, trei mese calde, 80 de copii ce provin din familii defavorizate. Noua clădire oferă o sală de mese generoasă, spații de depozitare corespunzătoare pentru alimente și grupuri sanitare pentru personal și copii.