O nouă clinică dentară și-a deschis porțile la Constanța

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 15 Noiembrie 2019 930
Ieri dimineață, s-a inaugurat, la Constanța, cel mai mare centru de stomatologie integrată din rețea, simultan cu deschiderea altor două clinici, în București și Oradea. 

Rețeaua "Clinicile Dr. Leahu" ajunge astfel să numere, în prezent, 86 de scaune în 12 clinici deschise în București, Pitești, Timișoara, Turda, Oradea și, desigur, Constanța. 

Extinderea în sudul țării înseamnă și cea mai mare investiție a rețelei realizată aici, de 1,8 milioane de euro, într-o clădire cu patru etaje care găzduiesc 12 cabinete, dotate la cele mai înalte standarde, inclusiv cu aparatură medicală performantă pentru servicii de radiologie și chirurgie în ambulatoriu. 

Ca noutate, pacienții vor beneficia de dinți ficși în 24 de ore, de exemplu, dar și de cele mai rapide și eficiente tratamente, realizate de medici specializați în chirurgie, protetică, endodonție, pedodonție, ortodonție, dar și tratarea cazurilor speciale, cum ar fi pacienți cu afecțiuni psihice. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei