Sâmbătă, 06 Iunie 2026

O nouă parcare, în cartierul Inel II din Constanța

de Madlena CĂLUGĂREANU Miercuri, 10 Aprilie 2019 483 < 1 min citire
O nouă parcare, în cartierul Inel II din Constanța
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, a început lucrările de amenajare a unei noi parcări în cartierul Inel II, în perimetrul delimitat de străzile Prieteniei, Solidarității, Dreptății și Dumitru Marinescu. 
Parcarea vine în continuarea celei din jurul Școlii gimnaziale nr. 39 "Nicolae Tonitza", unde au fost date în folosință peste 200 de locuri de parcare. Acestea vor fi amenajate în locul zecilor de garaje ce au fost demolate de curând, noile locuri fiind destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare. 
În această perioadă, se derulează lucrările de infrastructură, fiind decopertat asfaltul, curățat terenul, în continuare urmând să fie turnat covorul asfaltic, iar parcarea să fie marcată corespunzător. 
Taguri
Articolul anterior Exercițiul "Sea Shield 19". Misiune specială la bordul fregatei "Regele Ferdinand"
Articolul următor Vineri, la campusul universitar, Bursa locurilor de muncă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei