Vineri, 05 Iunie 2026

O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca vine la Constanţa

de Andreea PERHAIȚĂ Duminică, 18 Aprilie 2021 563 < 1 min citire
O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca vine la Constanţa
O nouă tranșă de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) sosește astăzi în țară. 139.200 doze de vaccin Vaxzevria vor ajunge astăzi, 18 aprilie a.c., la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.
Până în prezent, țara noastră a recepționat 1.378.000 doze de vaccin produse de compania farmaceutică AstraZeneca, iar începând cu data de 15 februarie, 449.611 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
Taguri
Articolul anterior Premieră în execuția bugetară privind deficitul
Articolul următor O nouă şansă prin educaţie şi formare. Sute de copii din judeţ, ajutaţi să se întoarcă la şcoală

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei